Oac-oac diri-dam
7:15 -7:30 dimineata. Ma trezesc greu, tot mai greu si la fel de greu ma arunc in rutina zilnica. Incerc sa fac fata la verva Anei si multumesc ca am pe cineva care sa imi insenineze diminetile. Imi beau cafeaua si ceaiul cu ochii carpiti si iarasi multumesc ca am pe cineva care sa mi le pregateasca, constat ca “la naiba, iar plec tarziu”, grabesc copilul incotosmanat in masina, bomban cele -3 grade pe care mi le arata termometrul si pornesc. In cap incep sa mi se invalmaseasca grijile zilnice: presiune la serviciu, sedinte, situatii. Peste ele vin gandurile legate de lipsa eterna a timpului, de stadiul lucrarilor de la apartament, de, de, de, multe de-uri adunate, care se inghesuie sa fie prima grija, primul subiect in capul meu destept, prima preocupare. Dar mama oare ce face? S-o fi trezit? Poate azi o sun mai devreme...nu am prea mult timp sa ma gandesc la mama, ca ma opresc intr-o masa mare de masini. Claxoane, balamuc, coada. Offff, iarasi????
Dintr-o data, gandurile si panica mea sunt intrerupte de o voce cristalina si nevinovata: “Mami, punem melozilele noate?”, in traducere libera: Lasa femeie gandurile alea si fii aici cu mine, pune niste melodii si hai sa cantam ca tot stam in coada!
Atunci, brusc, odata cu mana care atinge butonul radio-ului dispar toate gandurile si preocuparile de oameni mari si redevin copil. Si cand cat ma tine gatul. Si bat din palme si ma scalambai ca toate visele, spre consternarea sau deliciul partenerilor de trafic, foarte adanciti in problemele lor de oameni mari. Si uite asa, dimineata de dimineata sfidez coada de masini cu “Elefantul Cici”, claxoanele nebune cu “Oac-oac dili-dam”, in romana si enghieza, desigur, conducatorii bagareti si nervosi cu “Ceata lui Pitigoi’’ si ‘’Cantecul gamei’’. Si parca timpul trece mai usor si nici nu stiu cand am ajuns la gradi. Uneori si drumul de la gradi la birou il parcurg in aceleasi acorduri, pentru ca, de multe ori, viata e mai frumoasa atunci cand o privesti prin ochi de copil. Si ii multumesc copilului meu ca ma trezeste si imi arata ceea ce este cu adevarat important in viata.
Multumesc, primesc!
Tema de gandire: voi va lasati sa fiti copii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu