Fata pe bicicleta

Hm….dimineata, iar suna ceasul si parca nu vrei sa te desprinzi de somnul dulce si sa intri in lumea agitata de dupa ferestrele casei tale, agitata pentru ca noi o lasam sa fie asa. Si totusi ne dam jos din pat, mai mult adormiti mergem la baie, ne imbracam si mancam ceva in fuga, asta daca apucam, apoi ca bezmeticii ne blocam in trafic, ne enervam , claxonam, ne imbulzim in autobuze, tramvaie si alte mijloace de transport, vorbim in disperare la telefoanele mobile si ne conectam la alte gadget-uri....deja suna destul de cunoscuta imaginea asta ca sa o detaliez si mai mult.

Intr-o astfel de dimineata, dupa ce le experimentasem pe toate cele de mai sus, am avut parte de episodul pe care, parca-l asteptam de cand haul si pamantul sa se intample si pe meleagurile noastre. Si iata ca asteptarea mi-a fost rasplatita si m-a ajutat enorm, mi-a dat aripi si mi-am zis ...  se poate.

Asa ca intr-o dimineata mohorata de noiembrie, pe la ora 9:00, in timp ce afara erau numai 4 grade, vad undeva in departare un biciclist care nu stapanea tocmai perfect tainele mersului pe doua roti. Cu toatea astea si in ciuda vremii cineva alesese sa faca o diferenta si.....ce diferenta. Pe masura ce ma apropiam descopeream tot mai multe despre temerarul biciclist. Era o fata, cu niste pantofiori rosii, fara toc, fusta si trench de culoare inchisa, pe cap avea o bonetica alba, iar pe chip avea un zambet larg cat toata lumea si o atitudine ce deborda de fericire si voie buna. Imaginea era completata de o bicicleta retro ce se potrivea de minune cu aspectul si atitudinea. In fata mea a semnalizat stanga si in timp ce treceam pe langa ea mi-a multumit facand un semn din mana, apoi si-a continuat drumul la fel de zambitoare si imprastiind in jurul ei cu atata dezinvoltura un sentiment de bine, o caldura sufleteasca stralucitoare. Nu o afectau nici frigul, nici aglomeratia, nu o afecta nimic negativ, ea a ales sa nu se lase afectata ci sa “afecteze” ea pe altii, a ales sa-si traiasca viata cu bucurie si sa o imprastie in jurul ei.

In urma intamplarii am realizat ca se poate, ca desi avem aceeasi factori externi, noi alegem cum sa ne manifestam si sa ne punem in raport cu acestia. Am inteles ca exista o speranta si ca daca fata vesela pe bicicleta ei retro putea sa aiba atitudinea pe care o avea, inseamna ca putem si noi toti sa avem aceasta atitudine, nimic nu ne opreste, decat noi, decat gandurile si atitudinea noastra, in final noi suntem cei ce alegem cum sa reactionam la anumiti stimuli.

Acum, la doua saptamani de la intamplarea cu pricina, inca am acel sentiment extraordinar pe care l-am regasit cu ajutorul fetei de pe bicicleta retro si probabil ca se vede si in afara mea intrucat lumea parca-mi zambeste mai mult, iar vremea e mult mai senina.

Multumesc Fata vesela pe bicicleta retro.

Totul sta in puterea noastra.

Toate bune. Hai sa fim!