invitatul special al saptamanii

Inima din spatele barbatilor

Un slagar cunoscut ne spune « si baietii plang cateodata, cateodata plang, nu-i asa ? » . Este una din putinele creatii ce dezvaluie si latura sensibila a barbatilor si e tare bine sa mai auzim si astfel de portretizari ale sexului “tare”. Inca de la gradinita baietii sunt admonestati la fiecare suspin sau lacrima cu un autoritar « tu nu ai voie sa plangi, tu esti barbat, barbatii adevarati nu plang » .

Mai sunt tachinati si in familie cu vreo remarca de genul «barbat esti tu sau carpa de sters pe jos ? ». Tatal (sau chiar mama) ii invata de bine, ca un barbat nu isi arata sentimentele, pentru ca asta il face slab, ca el e sexul tare, stalpul casei, nu are timp de siropuri, el aduce banul in casa si face ordine. Si uite asa, inca din copilarie si adolescenta, barbatii invata sa isi incuie inimile, sa isi puna straturi peste straturi de seriozitate, de falsa putere, de raceala.

            Unii raman asa, ba chiar isi mai consolideaza bagajul intr-o functie care cere autoritate maxima si indiferent de experientele traite nu dau jos masca niciodata. Iubesc in tacere, uneori fara a rosti niciodata celebrele « doua cuvinte » , ofera o educatie spartana copiilor, fara mangaieri si caldura sufleteasca , asa cum au primit si ei la randul lor, nu sunt atinsi de compasiune fata de semenii lor, fata de situatii de viata. Sau chiar daca sunt, nu lasa sa se vada nimic. Pentru ca asta i-ar face slabi si vulnerabili.

Ma bucur insa sa vad si barbati care se elibereaza de aceasta preconceptie, barbati care tresar si zambesc in fata frumusetii, fie ea feminina sau de alta natura, barbati care isi deschid inima si ofera iubire, barbati care inainte de a fi barbati sunt oameni.

Am fost inspirata sa scriu aceste randuri de ceea ce, fiind mai prezenta la ceea ce se intampla in jur, am observat la barbati din anturajul meu. Din pacate, traim intr-o perioada in care tot mai multe cupluri se confrunta cu probleme de fertilitate. Si noi am fost acolo si avem in jurul nostru cateva cupluri care s-au chinuit si inca o mai fac pentru a avea un copil. Pentru femei este ceva relativ firesc sa isi doreasca sa conceapa un copil, mai ales cand, conform conventiilor sociale, « ticaie »  ceasul biologic sau cand sunt inconjurate mereu de copii si uneori numai vederea unui bebelus le poate adanci suferinta si neputinta. La barbati insa nu ne asteptam sa vedem durere, suferinta si nici nu vedem de cele mai multe ori pentru ca, nu-i asa, nu se cade, el e sprijin pentru femeie, si nu are voie sa sufere. Si totusi...Ca in cazul multor sentimente, ochii tradeaza. Si ceea ce am vazut eu in ochii unor barbati atunci cand se uita la un copil nu egaleaza o mie de suferinte verbalizate ale unei femei.

Un amestec straniu de bucurie la vederea unui sufletel vesel si curat, tristete, deznadejde, dorinta. Un strigat al ochilor, o lumina atat de aparte si atat de expresiva. Recunosc ca initial m-au incercat sentimente diferite, de la surprindere la compasiune, apoi mi-am dat seama cat este de norocos acel om.

            Pentru ca simte, pentru ca traieste, pentru ca este atins de ceea ce vede, pentru ca tanjeste si doreste. Si, din fericire, acesti barbati merg mai departe si isi revarsa bucuria in momentul in care dorinta se implineste. Si nu mai urmeaza modelele primite in scoala sau poate si acasa si intind mana nu pentru a lovi ci pentru a mangaia, bratele pentru a legana, isi ofera pieptul pe post de perna, fac nopti albe alaturi de sotii, fie si numai framantandu-se neputincios in fata colicilor sau altor probleme inerente.

Sigur ca sunt barbati la care declick-ul are loc inainte de aparitia copilului, atunci cand isi intalnesc marea dragoste si nu se feresc sa o arate, atunci cand isi manifesta recunostinta si iubirea fata de cea care le-a dat viata, atunci cand un eveniment aparte ii face sa sparga zidul si sa traiasca cu inima.

Dar chiar si in cazul acestora, capodopera este desavarsita atunci cand apare un copil si, desi revistele colorate ne arata numai interviuri cu mame care spun ca un copil le-a completat viata,  sunt convinsa ca sunt tot atatia tati de aceasta parere.

Ma  bucur sa vad in jurul meu tot mai multi tati care se implica activ in cresterea copiilor lor, care nu considera ca misiunea lor se termina odata cu conceptia ci, dimpotriva, ca ea de abia atunci incepe. Mor de drag sa vad tatici schimband scutece, facand pe calutul pentru copiii lor, complotand cu picii pentru 10 minute in plus de joaca la baita. Pentru ca toate acestea si multe altele ii fac vii, umani si ne arata sufletul din spatele lor.

Nu mai trebuie sa spun ca orice asemanare cu realitatea nu este deloc intamplatoare si Dumnezeu mi-a dat sansa sa am un  astfel de barbat langa mine.

Multumesc, primesc !