Salut…..mereu, cel putin de cand ma stiu, am avut niste idei despre cum ar trebui sa-mi traiesc viata, niste principii, valori…linii de ghidaj, conduita sau cum le-or mai spune altii. Un set de… sa le zicem “reguli”, care sa ma ajute sa nu-mi pierd tinta, sa merg pe drumul meu.
Printre principiile astea de viata gasesc lucruri simple: sa am o atitudine pozitiva, sa fac bine, pe cat pot, sa nu fac rau deliberat, sa-i fac fericiti pe cei din jurul meu, sa incerc sa cresc mereu, sa ma pot uita la mine in oglinda dimineata si sa-mi placa ce vad si nu in ultimul rand sa traiesc clipa, momentul intr-un mod cat mai prezent posibil. Conform zicalei ”traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima” .
Una e sa gandesti un lucru si cu totul si cu totul ceva diferit sa te loveasca in moalele capului. Desi poate suntem constienti de asta, undeva in fundal, nu realizam mereu ce si cat inseamna acest lucru. Si asta in ciuda faptului ca atunci cand se poate unii dintre noi merg doar pe doua roti J, sau poate pe una.
Si astfel intr-o zi, la fel ca orice alta zi, in care nimic nu se intampla altfel decat s-a intamplat de-a lungul timpului, ceva ne loveste in cap si realizam fragilitatea lumii noastre atat ca indivizi cat si ca specie. Cat dureaza totul….cat ai clipi, nu te avertizeaza nimeni si nimic, nu te poti pregati si nu-ti poti face rezerve….rezerve de ce….atat timp cat nu stii ce te-a lovit .
Asa se face ca niste oameni care s-au imbarcat in avion cu o anumita destinatie au ajuns in raul Hudson, unii care au plecat la scoala si la servici au avut parte de un bum sonic din partea unui meteorit si….tot asa….astea fiind cazurile fericite in care oamenii respectivi au supravietuit.
Lucrurile nu trebuie insa sa fie atat de cunoscute si de mediatizate ca intreaga ta lume sa se darame sub imensa povara a durerii provocate de….te miri ce si de te miri cine…. Zilnic zeci, mii, milioane de oameni se gasesc in momentul in care intr-o clipa viata lor intreaga se schimba, o clipa in care nimic nu mai e si nu mai poate fi cum a fost , o clipa in care fiecare din noi suntem supusi socului de a ne vedea toate amintirile, visele, sperantele si realitatile prezente transformate intr-o pulbere fina de cenusa a ceea ce a fost pana nu mai demult decat acum o secunda, viata noastra…si…brusc tot ce credeam despre lume, tot ce credeam ca e solid vedem cum se prabuseste si cum neputinciosi asistam la unul din sfarsiturile noastre. Pana in urma cu o secunda credeam ca sfarsitul e numai unul, cel final, iar acum plini de durere, ura, furie, resemnare si goliti de orice, realizam ca sfarsitul poate avea mult mai multe forme si probabil intensitati in functie de momentul in care te loveste si de experienta precedenta. Cum ajungem aici ? Prin multe si dintre cele mai variate cai, desi nu constientizam, orice fel de cai : o veste, un scartait de roti, un fenomen natural, o analiza, o situatie, o actiune a unui …prieten…
Poate fi un sfarsit total si atunci ai iesit din ecuatia asta si intri in alta sfera sau…poate fi un sfarsit al interiorului, poate fi momentul ala cand simti atata durere ca nu mai poti controla nimic, nici macar propiile reactii, ganduri….idei….si….te prabusesti, te prabusesti atat de tare si nu credeai ca ceva ce nu a fost demonstrate stiintific ca existand poate sa doara atat de tare. Si dupa ce te-ai oprit din cadere, pentru ca nu mai ai unde sa cazi, cand ai ajuns la fundul gropii si te-ai oprit din plans, tremurat si alte reactii pe care le mai ai ( urlii, zbieri, lovesti…..) realizezi ca sufletul tau zace imprastiat in mii de bucatele mici si fragile in cenusa propriului univers.
Ei bine…..ce faci?...pentru ca desi pare stupid inca mai ai de ales…mai ai de ales cum o sa reactionezi…lasi sa iasa la iveala acele elemente, negative, pe care toti le avem si ne apucam sa ne afundam si mai tare in groapa noastra, sapand insa de aici in colo cu propriile noastre maini in continuarea gropii realizate deja de secunda fatidica …..sau…..alegem sa o luam usor, sa adunam faramele a ceea ce a fost candva, nu demult, insasi esenta noastra, sa le punem cu grija una peste alta si cand am cules tot ce aveam de cules sa o luam usor in sus spre lumina care undeva la marginea propriei noastre gropi stim ca exista.
Sa admitem ca suntem fragili, ca da am fost raniti, ca da ne-am construit universul pe un camp al timpului efemer si sa gasim puterea de a merge mai departe. De a realiza ca totul se poate darama intr-o secunda si ca ar fi poate mai bine sa traim mai mult in prezent si mai mult autentic, sa fim mai atenti la nevoile celui de langa noi, sa stim sa-I ascultam mai bine pe cel care are ceva de zis, sa apucam mana care e cu disperare intinsa spre noi si care nu stie cum sa ne ceara ajutorul, mana pe care n-am apucat sa o vedem pentru ca eram preocupati cu o gramada de treburi “foarte importante”. Sa fim mai atenti la parintii, fratii, sotii si sotiile noastre si mai ales la copiii nostri care au nevoie de noi in momentul asta si care e cel mai bun moment, daca nu singurul decat asta de acum, chiar in clipa asta.
In final sa fim atenti la noi, la ce ne spune acea gramada faramitata pe care o tinem in mana si care pana nu demult obisnuia sa fie sufletul nostru, sa fim atenti la ce e important pentru noi, la deciziile pe care le luam, la cat de bine ne cunoastem, la ce anume ne dorim si la ce compromisuri suntem dispusi sa facem pentru a merge pe calea noastra spre atingerea viselor.
Este o lectie grea, unii o invata, altii nu, unii o repeta de cateva ori pana sa se prinda, altii nu sunt asa de norocosi.
Hai sa fim din cei care invata din lectiile altora si sa ma credeti pe cuvant ca asta e o lectie ce vine la pachet cu un pret foarte mare si sa nu ajungem la fundul sacului. Sa invatam sa traim mai autentic si mai prezent, mai cinstit, mai real, sa fim mai buni, sa invatam darul acceptarii, tolerantei si al iubirii absolute si neconditionate.
Va doresc sa fie o lectie pe care sa nu o invatati pe propria piele. Si daca totusi se intampla, sa aveti puterea de a vedea lucrurile cu adevarat importante in viata si de a mergte mai departea. In timp mica gramajoara pe care o tineti in brate se va suda, altfel decat a fost , dar…in timp… se va suda. Si tine de noi, de fiecare in parte, sa o facem sa fie cat mai solida.
Va urez numai de bine. Toate bune – Hai sa fim.
